Ne-am ratacit in padure, ne-am intalnit cu kangurul si am luat taxiul.....

Nu neaparat in ordinea asta, dar pe scurt cam asta a fost ziua de sambata!

Am fost la munte! La muntele nostru: Mount Dandenong! 633m peste nivelul marii... dar cred ca din cauza ca marea aici e dictai oceanul, 633 inseamna altceva decat in Romania (sau decat in Cehia care nici n-are macar iesire la mare)...
Chiar daca nu inaltimea conteaza - de parca am si urca pana la 4000 de metri daca am avea ocazia... - Muntele Dandenong merita vazut. Ori din balon (285 aud/pers pentru o doritorii de asemenea plimbari), ori din Puffing Billy (trenul cu aburi, foarte vestit, care merge prin imprejurimile Melbourne-ului, prin padurea tropicala), ori la picior (ca noi)....

Excursia noastra a insemnat:
1. ca ne-am trezit de dimineata pe la 9:30 (sambata!), contrar obiceiurilor noastre (pe care ni le-am pastrat si aici);
2. ca am luat trenul de la statia Glenferrie (pe unde ne-am facut veacul in primele zile cand am ajuns in Australia) si am mers o ora pana la statia Belgrave, de unde am luat autobuzul 694 care ne-a dus la Olinda - un fel de statiune, cu pensiuni si cabanute foarte cochete si intime (180-250 aud/noapte, cu jacuzzi si balcon in padure);
3. ca am facut 1 ora la urcare pana pe "varf" si aproape 2 la coborare - ca asa e aici, probabil ca daca stam cu capul in jos, e mai greu la coborare decat la urcare....
4. ca a trebuit sa luam taxiul la intoarcere, din Olinda pana la Belgrave. Drept consecinta a punctului 3...
5. pe la 8:30 seara am ajuns si noi acasa, obositi si infometati;
6. si pe la 9:30 ne-am intalnit cu kangurul.

Totusi, asta nu este decat un rezumat laconic si poate foarte putin revelator. Lucrurile n-au stat deloc atat de simplu in teren.
In primul rand, cand am ajuns la Olinda si ne-am dat jos din autobuz, ne-am dat seama ca n-avem nici o harta si ca nu stim incotro s-o apucam. Asta s-a rezolvat imediat (partial) pentru ca am gasit o harta pe care am observat ca noi eram in centrul muntelui, deci oriincotro am fi luat-o, tot aveam ce sa vedem....

Asa ca am luat-o in sus pe o straduta cu pensiuni tare dragute. Numai ca 300 de metri mai incolo ne-am dat seama ca inca n-avem o directie prea clara, asa ca ne-am hotarat sa cautam o harta mai clara. Am intrat intr-un magazin mic cu diverse prostioare, kitsch-uri mai mari sau mai mici. Tanti de acolo ne-a dat o harta si ne-a intrebat unde ne e masina. A parut cam neconvinsa cand i-am zis ca n-am venit cu masina (ceea ce inseamna ca oamenii intregi la cap (si la buget) vin cu masina la munte) dar ne-a zis ca putem sa facem plimbari prin padure si sa ajungem la statia de tren Upper Ferntree Gully (un fel de Valea-cu-Ferigi-de-Sus) in cam o ora / o ora jumate de mers.

Ne-am hotarat si am pornit catre punctul cel mai inalt al muntelui care ne promitea o vedere catre inima Melbourne-ului (care e la vreo 35 de km). Am urcat mai mult pe o sosea pe care treceau destule masini. Si dupa vreo 35-40 de minute am ajuns la SkyHigh, adica Varful Dandenong, unde este un restaurant elegant, cu un labirint in miniatura (inca nedeschis) si o gradina (Secret Garden) in care se adunasera niste nuntasi, inclusiv un cimpoier scotian cu fusta cadrilata. Mireasa era tare draguta, mai ales ca am vazut-o de la departare si numai cu spatele, dar mirele nu prea ne-a placut pentru ca avea o chelie destul de bogata, care se vedea foarte clar, chiar si de la spate.... :)

Am privit orasul de la inaltime si mai ales de la departare (35 km, dupa cum se vede in imaginea alaturata), am vazut si oceanul in zare (care nu se vede in poza, dupa cum puteti vedea si voi, fara sa va spun eu), si multi copaci galben-portocalii care pareau niste baloane imprastiate in vale pana in oras (din pacate era cam innorat si vizibilitatea nu a fost prea grozava).

Apoi am luat-o la pas catre Upper Ferntree Gully, convinsi ca nu facem mai mult de 1,5-2 ore pana acolo. Oricum, daca drumul n-ar fi fost conform asteptarilor, puteam oricand sa cotim spre Olinda si sa luam autobuzul de ora 5.
Era 3 si jumatate cand ne-am pornit la drum prin padure.
Poteca a fost initial marcata, adica iti spunea unde duce, desi pe harta noastra nu se gasea punctul respectiv... Apoi nu prea am gasit marcaje, doar vreo referinta de genul "Channel 10 Track" - adica poteca canalului 10 de televiziune probabil....
Asa ca a trebuit sa facem niste alegeri conform busolei noastre proprii. Dupa mai multe asemenea alegeri, ne-am dat seama ca suntem departe de statia de tren, ca seara se apropie (pe la 5 jumate apune soarele) si ca e bine sa grabim pasul... ceea ce am si facut.
Asta insa nu inseamna ca n-am dat atentie Parrot-ilor care ne-au iesit in cale: niste papagali destul de mari, foarte frumos colorati, rosu pe piept si albastri pe spate (adica stelisti), vestita zona pentru ei...
Intai am mers printr-o padure de eucalypti, care se "exfoliau" si aratau ca si cum ar fi fost liane atarnate de ei. Apoi, mai la vale, am intrat in padurea umeda de ferigi uriase, foarte frumoase.
Am urcat si-am coborat pana am ajuns intr-un drum de masini. L-am oprit pe un biciclist care venea din stanga si l-am intrebat unde suntem. Ne-a explicat ca in stanga era Olinda, la vreun km, iar in dreapata ajungeam la o autostrada, care evident ca nu ne interesa.
Era ora 5 fix. in speranta ca poate autobuzul de 5 are intarziere si-l prindem, am luat-o repede spre Olinda.
Cand am ajuns la soseaua principala, am vazut un autobuz dupa care am alergat, dar care n-a vrut sa astepte 5 secunde pentru noi (nu era autobuzul nostru, dar ne ducea la asta statie de tren de unde puteam sa ajungem in oras)...
In fine, important era ca, desi pierdusem ultimul autobuz, eram din nou in civilizatie.

Ne-am dus mai departe la punctul unde am cobarat din autobuz la venire, poate in speranta de a gasi un autobuz sau macar sa ne cheme cineva un taxi. Nici noi nu mia stiam... :)
Ne-am mai intalnit inca o data cu autobuzul de mai sus, care nici de data asta n-a vrut sa ne astepte... Ideea era ca calatoria (scuzati cacofonia) ajunsese in punctul "taxi", deci nu puteam sa luam autobuzul in loc de taxi.... :)

Am intrat intr-un magazin de dulciuri, plin de dulciuri foarte atragatoare - ciocolata, bomboane de 1000 de feluri, acadele, jeleuri, prajiturici si tot ce-ti poti imagina, toate apetisante - si am rugat-o pe vanzatoare sa ne cheme un taxi. Probabil ca ea ne-a vazut destul de fresh si sportivi, ca ne-a zis ca putem sa mergem si pe jos (nu e decat un drum de 12 minute cu masina)...
Am devorat un Lindt in 5 minute si apoi am ajuns in taxiul unui tinerel indian cu plete care ne-a povestit ca e venit aici la studii de un an si jumate si ca mai are 6 luni de stat aici. Si apoi vrea sa mearga inapoi in India pentru ca acolo poate sa castige mai bine decat aici.

Si-am ajuns si la tren si apoi am ajuns si in centru sa vedem ce se intampla prin oras si am plecat si catre casa, ca ne era foame si eram obositi, si nici nu se intampla mare lucru in city.

Intalnirea cu kangurul a fost foarte gustoasa: am pus degraba kangurul la cuptor, l-am lasat sa se fragezeasca bine in cativa stropi de vin si ulei de masline. Dupa care ne-am bucurat de el. Este bun, foarte bun, seamana cu iepurele, chiar mai dulce la gust.
L-am mai stropit la sfarsit cu niste vin rosu, ca se cam ofilise si apoi ne-am cam dus la culcare...

Duminica am avut febra. Musculara.
Asa ca n-am fost decat la tuns (the husband) si putin la cumparaturi.

Acum a inceput o noua saptamana, una unica... mai ales pentru mine,
The wife