19 April 2006

De fapt luni am sarbatorit 2 ani rotunzi de casnicie

Chiar daca barbata-miu v-a indus in eroare si a zis ca nu s-a intamplat nimic deosebit zilele astea, revin eu cu ce a fost mai important.
Da, luni am fost la cumparaturi , de fapt am vrut sa schimbam webcam-ul si cand ne-am dat seama ca nu mai avem timp de zoo ne-am mutat in alt magazin, mai mare si mai interesant pentru cumparaturi. Adica Target. (Eu mi-am luat un pulover cu gluga, rosu-portocaliu, fooooarte frumos, evident si inca unul din casmir, violet inchis, cu anchior adanc, plus o pereche de pantaloni negri de catifea - super-tari, dovada ca in seara asta se uita unu' lung dupa mine.... :) Barbat si-a luat geaca neagra de vant sau ploaie, pulover in dungi, pantalon-blugi negri de serviciu, plus pantaloni de stat prin casa.) Gata, am terminat cu cumparaturile!

Partea mai interesanta a urmat abia dupa aia. Ne-am dus spre casa, am bagat puiu' la cuptor, am pus orezul pe aragaz, am verificat cine ne-a mai scris si apoi ne-am bucurat de bunatatile pe care le-am preparat. Dar si mai mult ne-am bucurat de sampania brut tache - premium vintage, tasmaniana, chihlimbarie, foarte seaca, si buna.

Apoi desigur ca am avut iar chef de plimbare, asa ca am iesit in dragul nostru Toorak (cartierul de bogatani al melbourne-ului, printre care ne numaram si noi, ca d-aia suntem aici). Si am ratacit pe strazi pe care n-am mai fost, am haladuit printre case de milioane si zeci de milioane de dolari (locali), care mai de care mai grandioasa sau luminata sau idilica sau cu peluza imensa sau macar cu o gradina foarte ingrijita. Ca sa nu mai povestim de posumii care stateau prin copaci: niste creaturi foarte simpatice, un fel de veverite mai mari, aproape cat o pisica, si care se pare ca fac si rau, adica au o placere deosebita sa manance florile de trandafiri sau macar sa ciufuleasca putin palmierii (pentru exemplificare, recomandam Ice Age 2).
Ce mai, o plimbare pe cinste pentru niste oameni deosebiti care suntem!

Sa ne fie de bine! Ceea ce va dorim si voua!
Adica sa fiti fericiti!
Si sa petreceti Pastele asa cum va doriti...

Pupaturi,
Stef

PS. Nu incercati sa ne sunati la telefon ca nu functioneaza. In schimb puteti folosi emailul. ;)

No comments:

Dansul berii... + I'm starred